Guvernul a aprobat în ședința de joi Ghidul solicitantului aferent unei scheme de ajutor de stat destinate sprijinirii dezvoltării producției interne românești de materiale și componente de construcții, cu un buget total multianual de aproape 3 miliarde lei.
Compania elvețiană Holcim, cel mai mare producător mondial de ciment, prezentă pe piața locală de peste două decenii, domină în România ierarhia producătorilor de materiale de construcții, raportat la cifra de afaceri aferentă anului trecut, relevă date centralizate de platforma confidas.ro și furnizate de Profit.ro. Business-ul Elis Pavaje, controlat de familia Goța, este prima companie cu acționariat integral românesc din clasament, situându-se pe locul 9 în topul celor mai mari producători de materiale de construcții din România.
Producătorii europeni preconizează că prețurile materiilor prime utilizate în construcții vor înregistra creșteri de preț de două cifre, până la sfârșitul lui 2021.